Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCHIMBA PE NESIMȚITE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 58 pentru SCHIMBA PE NESIMȚITE.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

... o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului ... întâmplările, ce avusese o flamură și un nume sonor, un căpitan și o busolă poate. Ca adus de cine știe ce furtună uriașă, sau rămas pe uscat în urma cine știe cărui cataclism ce mutase aiurea apele pe care se legănase ducîndu-și blondele comori ale spicelor, străinul șlep, răsturnat acum cu fundul în sus și clădit bine pe temelii nemișcătoare, se prefăcuse un biet hambar în care își ținea grîul prietenul meu. Steagul de aur ce fîlfîia era o biată zdreanță de cămașă ... aceasta ce călăuzea întîiul drum al corăbierilor. O ! Eterne naufragii, cum le prefaceți voi toate și cum vă bateți joc de tot ce durăm noi pe pămînt și ...

 

Dimitrie Anghel - Domnu' Hube

... senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la această hidră ce-și reînnoia capetele necontenit. Să simți eterna tinerețe care vine spre ... erau toate dăruite cu numele unui dobitoc, toate speciile pure ori impure își aveau reprezentantele lor, iar toată școala era pentru dînsul o vastă arcă pe care i-o încredințase domnul director s-o ducă spre un Ararat mîntuitor. O nervozitate neîncetată îl agita. Mînele lui pale ca fildeșul n-au ... veșnic un simbol al amenințării. Ochii vizi, înconjurați de niște ochelari cu cercuri negre ca două nule, ce i s-ar fi urcat din catalog pe nas, priveau fără să adune soarele în ei. Părul, încărunțit și plin de dungi albe ca tabla pe care se jucau copiii, împrăștia veșnic ca un praf de cretă împrejurul lui. Așa era în linii mari domnu' Hube. Adus de cine știe ce ... ...

 

Vasile Alecsandri - Sentinela română

... chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte ... Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma ... fruntea și-n durere Moartea cheamă, moarte cere! Iară calu-i frățior, Nechezând încetișor, Câmpul luptei părăsește Și spre munți încet pornește, Ducând lin și nesimțit Pe stăpânul lui iubit... Ei se duc în tristă cale Și ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

... când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. Firește că tot ce se întâmplă pe lume are o cauză. Dar a o explica nu va să zică a se justifica. * Neputându-se modifica oamenii după preceptele ... Guvernele cad prin aceleași mijloace prin care au ajuns la putere. * Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. * Evenimentele cele hotărâtoare se ivesc pe nesimțite. Limba de pe cumpăna soartei stă în echilibru: un grăunte mai mult, și s-a hotărât mișcarea. * Păstrează-ți emoțiunile pentru lucrurile ce le merită. * Nu ... în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și ... om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naște reacțiunea spre bine, și gerul cel mai greu zugrăvește pe ...

 

George Topîrceanu - Un duel

... s-atacă, Iar se pișcă... Dar deodată nu mai mișcă... Față-n față, multă vreme, Stau așa, ca două gheme Neclintite Și zburlite, Până când, pe nesimțite, Unul părăsește sfada, Întorcându-se cu coada... Atunci ieși de sub șopron Un folozof-clapon, Urât Ș-atâta de bătrân încât A dat ...

 

George Topîrceanu - Balada munților

... la stâni, De rămân pustii în urmă Munții singuri și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii, Când pe soare, când pe ploaie, Vreme multă, fără număr, Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i iubește... Iar în urma lor ... dăți, Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. La răspântii crește stogul De foi moarte de curând. Strigă-n vale Topologul, Și-a lui larmă, când și când, Ca o ... apoi se lasă Poala norilor pe munte. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. Neguri dese-ncep să cadă, Se târăsc în jos pe plai. Pe păduri se strâng grămadă Falduri albe de buhai. Brazii stau în nemișcare, Printre ramuri ploaia pică, - Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de ... Îi atârnă pe

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă, Și chiar pe luna plină de o lumină moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ... din cuibul în care înflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea să se măsoare pe umbra unui crin, Mult îi plăcea copilei s-alunge rândunele Ce lunecau prin aer și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă rătăcită de-a lung, de-a ... noată cu-o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal. Și iarba de pe maluri se pleacă s-o privească, Și trestia se-ndoaie voind ca s-o oprească, Și apa-n vălurele de aur se-ncrețește, Și nuferii ... luna amoroasă Revarsă pe copilă o mantie-argintoasă. Acum

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... vin. Lacrimă de-argint, scînteie Steaua serii în senin. Văile-alburesc în zare, Satul se-nvelește-n fum. Cel din urmă car răscoală Colbul adormit pe drum. Dulce și încet se-ntinde Tihna pe pămînt și-n cer... Sus pe deal răsare luna, Melancolicul străjer. IV Din culmea Vîrfului-cu-Dor Mă uit în zări senine Și iar m-apucă aprig dor, Odorul meu, de ... ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală... VI DOINA Se tînguiesc     Tălăngi pe căi, Și neguri cresc     Din negre văi,         Plutind pe munți...     La făgădău,     La Vadul-Rău,     Sus, la răscruci,     Vin trei haiduci     Pe cai mărunți... Grăiesc încet...     Un scurt popas — Și spre brădet     Pornesc la pas         Cei trei călări...     Sus, peste plai,     Tăcutul crai     Al nopții reci ... mă speriu... Visam, Austrie, că-n flăcări Se darmă vechiul tău imperiu... XII Dar soarele coboară-n asfințit, Din văi cresc neguri cenușii, Năvală dau pe culmi în sus, Și clopotele-au amuțit. Pe gînduri dus, Călugărul desculț a-nchis Străvechiul paraclis, Și intră în chilia-i de sihastru. Dar negurile cresc, mereu întind Zabranicul lor lung ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine ... Cu fața triumfală? XIII Sau poate că natura, sărind din căi bătute, Din legile-i eterne, Când teancul de verdeață, din mii de flori țesute, Pe țarină s-așterne, Și filomela cântă, și soarele zâmbește, Și dragostea visează, Atunci d-odată ninge... dar neaua se topește Sub călduroasa rază! XIV Un ... Nu-i nea de primăvară! Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire Și gata să dispară! Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete Pe tristele-i victime! O, nu! E viu ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica ... ca de-ndată să-l poată recunoaște Nefericita țară, El trage după sine, ca-n zile denainte, Invazia străină, Chemând păgâni și unguri să danțe pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu și-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul ... Buchara, unde sunt eu primar ! Bravo ție ! adică, nu ! Bravo mie ! Știi tu, fă fetico, că ești deșteaptă. Toată lumea e indignată. Pălăria șade mereu pe capul lui conu Gugumano, și dânsul trage din țigară ca un șarpe, sughițând, câte odată,... ca dupe masă. - Mă rog, reia dânsul, unde este nepoata ... Marița, nepoata feciorului, iese din bancă și vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei. Conu Gugumano își scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, și esclamă: - Dar mulți purici aveți pe aici ! Apoi se adresează cu bună voință către Marița, care i-a sărutat mâna: - Bine ! să trăești ! Ei, fă ! știi tu carte ? - Hîhî ... cuvântul

 

   Următoarele >>>